
Primăria orașului Năvodari reamintește cetățenilor că Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Năvodari eliberează Cărți Electronice de Identitate (CEI).
În limita bugetului alocat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), documentul este emis gratuit pentru cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani, până cel târziu în luna august 2026 sau până la atingerea pragului de 3,5 milioane de titulari la nivel național. După această perioadă, costul emiterii va fi de 70 de lei.
Reprezentanții administrației locale precizează că noua carte electronică de identitate poate fi solicitată oricând, indiferent de valabilitatea actualului act de identitate. De asemenea, tinerii care urmează să împlinească 14 ani pot depune cererea cu 30 de zile înainte de aniversare.
Printre avantajele Cărții Electronice de Identitate se numără accesul rapid la servicii publice digitale, posibilitatea utilizării semnăturii electronice, securitatea sporită împotriva falsificării și utilizarea documentului ca act de călătorie în Uniunea Europeană. Totodată, documentul include un cip protejat prin două coduri PIN și permite actualizarea domiciliului fără schimbarea cărții de identitate.
Programările se fac exclusiv online, pe platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne: platforma MAI pentru programări CEI
Primăria mai anunță că, din iunie 2025, SPCLEP Năvodari eliberează Cărți Electronice de Identitate și pentru minorii cu vârste între 0 și 14 ani. În acest caz, documentul este eliberat doar în prezența ambilor părinți, cu acordul acestora și după achitarea taxei de 70 de lei.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela numărul de telefon 0241.766.266 – SPCLEP Năvodari.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
