Tipareste acest articol
Home / 112 / Schimbare majoră pentru șoferi de la 1 octombrie! TollRo devine operațională. Ce se întâmplă cu rovinietele deja cumpărate

Schimbare majoră pentru șoferi de la 1 octombrie! TollRo devine operațională. Ce se întâmplă cu rovinietele deja cumpărate

Un nou sistem de tarifare rutieră intră în funcțiune în România. Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor fi gestionate prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit CNAIR.

Perioada de testare a platformei, începută în 15 septembrie, se va încheia în 29 septembrie. În acest interval au fost verificate în condiții reale aplicația mobilă, portalul și fluxurile de plată.

TollRo vizează vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone destinate transportului de marfă, precum și vehiculele de transport mixt asimilate acestora. Tariful va fi stabilit în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul drumului.

Plata va putea fi realizată printr-un tichet de rută achitat în avans, pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei, sau în funcție de distanța efectiv parcursă, traseul fiind înregistrat prin aplicația TollRo.

Pentru ceilalți utilizatori, rovinieta va putea fi achiziționată prin noul sistem, dar și prin distribuitorii autorizați, punctele de vânzare CNAIR, punctele de trecere a frontierei și prin SMS.

Important: rovinietele cumpărate până la 30 septembrie rămân valabile până la data înscrisă pe acestea. Șoferii nu trebuie să cumpere o altă rovinietă după lansarea noii platforme.

Actualul sistem de vânzare va fi oprit pe 30 septembrie, la ora 23:59, iar noua platformă va prelua operațiunile de la miezul nopții. Plata TollRo prin furnizorii de servicii de taxare electronică interoperabili la nivel european este programată să devină disponibilă din 15 ianuarie 2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *