
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2A, în orașul Hârșova.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de o femeie în vârstă de 35 de ani și un bărbat de 45 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, femeia a avut un rezultat negativ.
În schimb, bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare extrem de ridicată. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Oamenii legii reamintesc că șofatul sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru siguranța tuturor participanților la trafic și poate avea consecințe grave.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
