
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 s-au sesizat din oficiu, la data de 3 martie, după apariția în spațiul public a unor imagini în care o femeie ar fi amenințat doi copii aflați în grija sa.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat o tânără în vârstă de 26 de ani. Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Totodată, polițiștii au colaborat cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța, iar cei doi minori, în vârstă de 2 și 4 ani, au fost retrași din mediul respectiv și preluați în îngrijire de către bunica lor.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
