
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a trei persoane — doi bărbați și o femeie, cu vârste de 21, 22 și 24 de ani — suspectate de trafic de droguri de risc.
În dimineața zilei de 27 noiembrie 2025, două dintre persoane au fost prinse în flagrant delict imediat după ce ar fi îngropat mai multe punguțe cu canabis și ar fi avut asupra lor alte doze pregătite pentru vânzare prin metoda dead drop.
Ancheta arată că cele trei persoane ar fi acționat sub coordonarea femeii. În total, peste 45 de grame de canabis au fost indisponibilizate în cadrul investigațiilor.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor trei suspecți în aceeași zi, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a decis ulterior plasarea lor în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii au depus contestație față de această măsură.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Constanța.
Autoritățile reamintesc că persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
