Constanța întâmpină anul 2026 cu un eveniment de amploare, organizat în aer liber, dedicat tuturor celor care doresc să sărbătorească noaptea dintre ani într-o atmosferă festivă. Revelionul 2026 va avea loc în parcarea de la Sala Sporturilor, locație care va deveni punctul central al distracției din municipiu. Programul evenimentului va …
Mai mult »„Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, lansat la Muzeul de Artă Populară Constanța
Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Programe a lansat marți, 16 decembrie 2025, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, realizat în cadrul proiectului „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea”, co-finanțat de AFCN. Publicația pune în valoare gastronomia tradițională dobrogeană ca element de patrimoniu …
Mai mult »ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR ÎN ZONA TRECERILOR LA NIVEL CU CALEA FERATĂ
La data de 11 decembrie 2025, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. Astfel, în cadrul acțiunii, au fost verificate 3.620 de autovehicule, fiind aplicate 1.965 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1.909 la regimul rutier și 56 pentru încălcarea …
Mai mult »O nouă promoție de absolvenţi se alătură efectivelor Poliţiei de Frontieră Române
Vineri, 19 decembrie 2025, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, a avut loc festivitatea de absolvire, avansare la primul grad profesional și depunere a jurământului de credință de către „Promoția de agenți de poliție de frontieră – 19 decembrie 2025”. Începând de astăzi, cei …
Mai mult »Târgul de Crăciun Năvodari continuă în acest weekend, în Parcul Central
Năvodari se pregătește de un nou weekend plin de magie și voie bună. Târgul de Crăciun Năvodari își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie, în Parcul Central Năvodari, cu un program variat de colinde, dansuri și momente artistice speciale, dedicate întregii familii. Sâmbătă, 20 decembrie – de …
Mai mult »Munca la negru, sancționată mai dur: amendă de 40.000 lei pentru fiecare persoană identificată
Începând cu data de 18 decembrie 2025, intră în vigoare modificări importante în legislația muncii, ca urmare a aplicării Legii nr. 239 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice. Potrivit noilor prevederi, este înăsprit regimul sancționator pentru munca nedeclarată. Astfel, articolul 260 …
Mai mult »37 de percheziții într-o anchetă privind obținerea frauduloasă a cetățeniei române
Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat, astăzi, 18 decembrie 2025, un număr de 37 de percheziții domiciliare în două dosare ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat și mai multe infracțiuni de fals, acces ilegal la sisteme informatice și divulgare de …
Mai mult »Primarul municipiului Mangalia, trimis în judecată pentru fapte de corupție
Procurorii din cadrul Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.C., primar al municipiului Mangalia, pentru luare de mită în formă continuată, spălare a banilor și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului societăților comerciale, în …
Mai mult »Amenzi Antifraudǎ ANAF de aproape 18 milioane de lei aplicate comercianților care au încălcat regulile de plafonare a prețurilor la alimentele de bazǎ
În perioada august-noiembrie 2025, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a desfǎşurat o serie de acțiuni operative de control în cadrul unui demers național ce are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor Ordonanței de Urgențǎ a Guvernului nr. 67/2023 care instituie măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii …
Mai mult »TINERI REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, de 20 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online