Tipareste acest articol
Home / Comunitate / Gala „Destinația Anului 2026” are loc la Cazinoul din Constanța

Gala „Destinația Anului 2026” are loc la Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța va găzdui, în data de 14 mai 2026, Gala „Destinația Anului 2026”, eveniment considerat cel mai important concurs dedicat promovării destinațiilor turistice din România.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai destinațiilor turistice din întreaga țară, profesioniști din domeniul turismului, autorități și parteneri locali, într-un cadru simbolic pentru litoralul românesc. Organizatorii spun că alegerea Cazinoului din Constanța pentru desfășurarea galei subliniază importanța patrimoniului cultural și a litoralului în dezvoltarea turismului românesc.

Gala este organizată în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța, într-un an special pentru stațiune, care marchează 120 de ani de istorie turistică.

„Faptul că evenimentul are loc la Constanța, într-un an în care Mamaia marchează 120 de ani de istorie turistică, are o semnificație specială pentru noi”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia–Constanța.

Județul Constanța participă în competiție cu mai multe destinații și atracții turistice, printre care municipiul Constanța, stațiunea Techirghiol, Riviera Românească, Vadu–Corbu, Aqua Magic Mamaia, Delfinariul Constanța și Cazinoul din Constanța. Totodată, județul Constanța se află printre nominalizații categoriei „Județul Anului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *