
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, pe parcursul anului 2026, acesta ar fi procurat, deținut și comercializat cocaină, drog de mare risc, în schimbul unor sume cuprinse între 1.200 și 2.000 de lei pentru fiecare tranzacție.
În timpul urmăririi penale, autoritățile au indisponibilizat substanțele interzise vândute de suspect. Totodată, în urma unei percheziții domiciliare efectuate la locuința acestuia din municipiul Mangalia, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă.
La data de 13 mai 2026, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului, iar ulterior Tribunalul Constanța a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
