
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT care avertizează asupra unei posibile incursiuni de drone, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.
Alerta a fost transmisă după ce Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) cu privire la observarea unei ținte aeriene care se apropia de zona de nord a României.
Populația este îndemnată să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
În lipsa unui adăpost, autoritățile recomandă ca oamenii să rămână în interiorul locuinței, departe de geamuri și de pereții exteriori.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
