Tipareste acest articol
Home / Stiri / Off-road prin pădure, fără acord: nouă șoferi de ATV-uri și mașini de teren, amendați de jandarmi

Off-road prin pădure, fără acord: nouă șoferi de ATV-uri și mașini de teren, amendați de jandarmi

Jandarmi la control în zona forestieră, unde au fost depistate ATV-uri și autovehicule de teren

Nouă persoane care circulau cu ATV-uri și autovehicule de teren prin zone forestiere, în afara drumurilor publice, au fost sancționate de jandarmi în comunele Berevoiești și Lerești, din nord-estul județului Argeș.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș, cei nouă se deplasau în scop de agrement prin fondurile cinegetice, fără acordul gestionarilor acestora. Ei au fost depistați în timpul unor acțiuni de control derulate în zonă.

Pentru încălcarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale: cinci amenzi, în valoare totală de 5.000 de lei, și patru avertismente.

Reprezentanții IJJ Argeș reamintesc că, în lipsa acordului gestionarului, circulația de agrement cu vehicule motorizate în afara drumurilor publice din fondurile cinegetice este interzisă. „Munții nu sunt piste de concurs, iar respectarea naturii nu este opțională”, au transmis jandarmii, care avertizează că astfel de deplasări pot afecta habitatul animalelor sălbatice, pot tulbura liniștea faunei și pot degrada vegetația și solul.

Jandarmii precizează că activitățile off-road trebuie practicate responsabil, doar în zonele și condițiile permise de lege, și anunță că acțiunile pentru protejarea mediului și a fondului cinegetic vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *